Caransebeș - un oraș surprinzător

În principiu aici trebuie să vorbesc despre geografie, istorie, economie, demografie și altele de genul acesta.

O să începem cu geografia. Pe scurt, municipiul este așezat în sud-vestul țării, județul Caraș-Severin, fiind a doua localitate ca mărime. Localitatea se află la punctul de contact dintre munți, deal și câmpie, în depresiunea Caransebeșului.

Și cum era de așteptat, Caransebeșul mai are și alte „puncte de contact”. De exemplu, aici se întâlnesc 4 drumuri principale ale Banatului – spre Timișoara, spre Poarta Orientală, spre Poarta de Fier a Transilvaniei și spre Reșița. Dacă suntem la capitolul transporturi, aici se întâlnește magistrala București – Timișoara cu linia Reșița – Hațeg.

Tot în orașul Caransebeș se întâlnesc râurile Sebeș și Timiș. Ca și concluzie – oamenii care au fondat orașul au ales un loc prielnic pentru dezvoltarea ulterioară a localității.

Acum să facem puțină istorie. Caransebeșul are o istorie bogată, fiind date ca dovezi diferite descoperiri arheologice din zonă. Să începem să povestim din vremea romană. În zonă – la Jupa (6 km de Caransebeș) a fost construit castrul roman Tibiscum. Un lucru interesant despre acest castru este faptul că la Tibiscum au fost găsite fragmente ceramice dacice ceea ce arată că acea așezare este mai veche.

La Tibiscum au fost amplasate diferite cohorte ale legiunilor romane. Urmează o perioadă destul de zbuciumată: mai multe popoare migratoare își fac apariția în zonă, până la momentul în care intră sub dominația maghiară. Primul document în care este menționat orașul este dat în 1290.

În ceea ce privește denumirea orașului, singurul lucru cert este faptul că este format din două cuvinte: caran și sebeș. Acum explicațiile pentru cele 2 cuvinte sunt diverse și destul de amuzante. De exemplu:

caran – loc de piatră sau kara – negru

sebeș – denumire dacică sau iute

Dacă luăm explicațiile și le punem cap la cap – poate să iasă loc de piatră iute sau negru iute, ceea ce mi se pare destul de amuzant.

Un lucru important de menționat – Caransebeșul a fost o zonă de locuire românească compactă. Conducătorii orașului au fost, până în 1688, aproape în totalitate români, iar în 1880 doar 14% din locuitori cunoșteau limba maghiară. Caransebeșul trece de la stăpânirea maghiară, la cea turcească, ca mai apoi să vină stăpânirea habsburgică. Urmează înființarea regimentului de graniță româno-bănățean – de unde vine și denumirea muzeului din oraș.

Terminăm cu istoria printr-un eveniment petrecut imediat după Marea Unire. În parc exista o statuie a lui Franz Iosef. În 1919 un român leagă statuia de un cal, o răstoarnă și o duce în curtea Comunității de Avere. În 1936 statuia este topită, iar bronzul este folosit pentru ridicarea statuii generalului Drăgălina.

Dacă nu sunteți din zona Banatului, majoritatea personalităților nu vă vor spune nimic. Ele au o însemnătate deosebită pentru istoria Banatului datorită activității de susținere a scolii și culturii românești în zonă.

Patriarhul Miron Cristea – primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României, senator, regent și teolog.

Generalul Ioan Drăgălina – general al armatei române, mort pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial (în timpul luptelor de pe valea Jiului). S-a născut în Caransebeș.

Eftimie Murgu – jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848. A făcut o parte din studii la Caransebeș.

Constantin Diaconovici-Loga – pedagog și scriitor, director.

Generalul Mihail Trapșa – general în armata austriacă, a fost comandantul Regimentului XIII de graniță Româno-Bănățean nr. 13 Caransebeș.

Generalul Traian Doda – general în armata imperială, a redactat primele hărți topografice din Oltenia și Muntenia.

Poetul George Suru – Primul său volum de poezii a fost intitulat „Pentru a iubi”, apărut în anul 1967.

Profesorul Ștefan Velovan – a fost profesor, pedagog și filosof român. A avut o carieră de 49 de ani în activitatea lui ca profesor.

Mai sunt și alte personalități ale locului. Eu am pus în listă doar persoanele care mi-au atras atenția.

Nu pot spune că orașul Caransebeș era pe lista de priorități. Față de Oravița, era doar un punct pe unde să trecem.

În urma dezamăgirii crunte de la Oravița am decis să facem o oprire în Caransebeș. Știam că are un Centru de Informare și am zis că poate găsim ceva informații despre oraș.

Eram destul de obosit. Cât timp prietena explora centrul am decis să explorez și eu o bancă în parc și să mă odihnesc puțin. Am văzut eu că existau niște „copăcei” mai groși prin parc dar nu prea i-am băgat în seamă.

Între timp, în urma unor „negocieri feroce” (a se citi că s-a oferit imediat) și datorită faptului că era sfârșitul programului doamna de la Centru de Informare a spus că ne face un scurt tur al localității. Eu eram pe sistemul – nu sunt destul de obosit – mai trebuie să văd și un oraș care nu îmi oferă nimic interesant. Atitudine din aia de atotcunoscător care merită din când în când o palmă să se trezească la realitate.

Și am început turul. Eu puțin mai în spate, ascultam pe sărite informațiile. Prima clădire – cea a regimentului de graniță – nu prea m-a dat pe spate nefiind renovată.

Eu am zis, începutul perfect de tur – să vezi ce mă distrez. Ușor, ușor trecem de parc și ajungem la începutul unei „alei pietonale” – un bulevard pentru pietoni în opinia mea. În dreapta – în parc era statuia generalului Drăgălina iar în față se deschidea o viziune pe care am rămas blocat: așa trebuie să arate orașul Oravița dacă ar fi puțin îngrijit.

Să vă explic pe scurt – nu toate clădirile sunt renovate/superbe dar mergând pe acea alee parcă mergi spre altă lume. Ghidul nostru era persecutat de familia mea cu diverse întrebări iar eu eram în lumea mea. Nici nu știu care, ce și cum sunt clădirile de pe acea alee – cert e că sunt clădiri istorice și pe stânga și pe dreapta și ar fi bine să aveți un ghid cu voi pentru explicații.

Ușor, ușor ajungem la finalul aleii unde se ridică un complex monumental ciudat pentru mine: între catedrala nouă și biserica catolică există o poartă sau un pod. Explicația a fost că este un fel de pod al prieteniei și de comuniune între cele 2 religii. Da, pot să ader la această idee și la modalitatea de punere în practică a ei.

După ce am vizitat catedrala, am continuat pe una din străzile apropiate și am dat peste o gară. Nu, scuze, peste biblioteca orașului care în opinia mea arată ca o gară a unui orășel mic. Drumul se continuă până la sinagogă, după care ne întoarcem la primărie, unde putem să admirăm clădirea și ascultăm explicațiile oferite.

Din punctul meu de vedere a fost un tur foarte frumos – păcat că persoana mea era prea obosită pentru a face față acelui tur. Trebuie neapărat să mă întorc în Caransebeș.