Cascada Cailor - cea mai înaltă cascadă din România

Introducere

Mereu mi-am dorit să văd cea mai înaltă cascadă din România. Acum că exista această șansă am zis să nu o ratez. Era în drum (oarecum), puteam să luăm telescaunul pentru a scurta drumul, cu puțin noroc nu plouă. Așa că am decis să riscăm. 

Informații utile

Localizare: Stațiunea Borșa, Parcul Național Munții Rodnei – Sit Natura 2000;

Cum ajungem la telescaun:

  • Baia Mare – Sighetu Marmației – Vișeu de Sus – Moisei – Borșa (DN 18)
  • Suceava – Câmpulung Moldovenesc –Borșa
  • Bistrița – Năsăud – Borșa

Preț telescaun: 30 lei dus-întors (20 lei dus);

20 lei – copii dus-întors (15 lei dus);

Website telescaun: https://telescaunborsa.ro/

Program: 09:00 – 18:00 (vara);

09:00 – 17:00 (iarna)

Parcare: Da (dar este destul de multă aglomerație);

Marcaj traseu: triunghi roșu (dacă alegeți traseul pe jos);

Dificultate: ușor;

Durata: 60 – 90 min (mers)

Surse de apă: sunt câteva izvoare (dar nu cred că aveți nevoie)

Există WC la urcare telescaun.

Vremea stațiunea Borșa

Drumul până la telescaunul Cascada Cailor Borșa

Dimineața am trecut pe la Centrul de Informare din Bistrița unde am văzut o macheta cu cetatea și am luat și alte informații. Apoi am purces la drum.

Prima oprire a fost muzeul memorial „Liviu Rebreanu”. Aici am întâlnit o chestie foarte ciudată și enervantă: dacă vii cu mașina dinspre Bistrița nu ai unde să parchezi. Parcarea oficială e pe partea stângă dar avem linie continuă. Așa că a trebuit să mergem aproximativ 1 km, să întoarcem, apoi să mergem în direcția opusă iar 1 km și să întoarcem. Din păcate muzeul era închis. O să caut informații și o să fac un articol separat pentru vizite ulterioare.

A urmat o mică oprire în orașul Năsăud. Am prins orașul în construcție pentru că era ca după bombardament. Doar centrul era renovat cât de cât. După ce am mers puțin pe jos am zis să plecăm din nou pe drum.

A urmat o altă oprire la un muzeu închis: Muzeul Memorial George Coșbuc. Era în drumul nostru și am zis să facem o încercare. După câteva minute în care am dat ocol casei și am făcut poze am plecat din nou mai departe.

Acum e timpul să vorbesc puțin despre drum. Păcat de peisajul superb. O mare parte era în renovare, decopertat sau plin de gropi. Și în plus era și aglomerat.

Ce se mai poate remarca la drum este dimensiunea stațiunii Borșa. Și așa am parcurs cred că 15 km de la intrarea în stațiune până la telescaun, dar pe internet se spune că are o lungime de 52 de km (habar nu am cum au măsurat). Este cert că localitatea Borșa este una din cele mai lungi din țară.

Peisaj din telescaun spre cascada Cailor
Statiunea Borsa

Traseu Telescaunul Cascada Cailor Borșa - Cascada Cailor

Intrare pe traseu spre cascada Cailor
Padure spre cascada Cailor

Există 2 variante de a ajunge la Cascada Cailor:

  • varianta mersul pe jos pe traseu: marcaj triunghi roșu, distanta aprox. 6 km, durata 2 h (dus-întors);
  • varianta leneș sau într-un timp limitat: telescaunul.

Noi mai aveam de vizitat vreo 3 mănăstiri și de parcurs drumul până la Sighetul Marmației, așa că am decis să luăm varianta telescaun.

Am fost în timpul săptămânii, așa că nu am găsit coadă. Am înțeles că în weekend e teroare. Telescaunul este unul modernizat, iar la urcare și coborâre erau 2 persoane pentru a ajuta turiștii. Drumul durează aprox. 17 minute. În acest timp nu prea te plictisești. Ai un peisaj superb de admirat, poți să începi să ghicești ce vezi (gen munții aia sunt la noi sau în Ucraina, ce vârf o fi cel din depărtare, care ar fi cel mai înalt vârf etc.).

După ce am coborât din telescaun am mers spre începutul traseului, unde am găsit un indicator cum că drumul ar dura 40 de min. Pentru persoanele antrenate durează mai puțin de 30, mai ales la dus când cobori ușor.

La această intersecție veți găsi și alte indicatoare pentru trasee turistice. Pentru cei interesați le voi detalia la sfârșitul articolului.

Majoritatea drumului este prin pădure, se văd mici pâraie pe dealuri. Sunt amenajate locuri unde să te odihnești. Singura porțiune mai abruptă (dacă se poate numi așa) este coborârea spre cascadă. Acolo era locul de gâfâială (la întoarcere) pentru majoritatea turiștilor.

Știți că la trasee de munte pun echipament necesar. Aici o să scriu doar bocanci și puțină apă. Nu e necesar mai mult de atât.

Acum să vorbim puțin de ce găsim pe traseu.

Ce găsim pe drum – Traseu Educativ stațiunea Borșa

Nu știu câți dintre voi vă opriți și vă uitați la panouri informative. Eu am acest obicei. Așa am descoperit traseul educativ. Sunt niște panouri cu informații despre traseul pe care îl parcurgem: animale, plante, ocrotirea mediului sau ecosistem. Sunt lucruri interesante care merită puțină atenție din partea turistului, mai ales dacă în drum sunt și copii mici. 

Cascada Cailor
Poza cu Cascada Cailor

Legenda Cascadei

Să vorbim puțin despre cascadă. Oare de unde denumirea de cascada cailor? Ei bine aici intervine legenda, una chiar foarte tristă.

În vechime, în zonă existau foarte mulți cai care își trăiau zilele pe pajiștile de munte. De aceea există multe denumiri cu cai în zonă (Cascada Cailor, Podul Cailor, Izvorul Cailor, Muntele Cailor). Unul dintre puținii prădători care amenințau caii era ursul. Acesta nu putea să îi vâneze în câmp deschis dar recurgea la vicleșug. Într-o noapte, ursul a ieșit la vânătoare. Caii care erau în zonă nu au putut să se orienteze și au fugit spre zgomotul dat de cascadă. Fiind noapte nu au văzut râpa și toată herghelia a căzut în cascadă, găsindu-și sfârșitul. De aceea a rămas în memoria colectivă ca și Cascada Cailor.

Acum câteva păreri personale despre cascadă. După cum am văzut se poate ajunge foarte ușor. În momentul în care am ajuns acolo am dat peste o mulțime de oameni, fiecare ocupat să își facă poze. În dreapta erau inclusiv niște băncuțe la care să stai. Cascada este impresionantă atât ca înălțime cât și ca frumusețe, dar pentru mine lipsea ceva. Poate e oboseala acumulată pe drum sau poate e faptul că locul este destul de aglomerat dar cascada nu îmi dădea senzația aia pe care o trăiești atunci când ești în natură.

Nu pot spune că nu era curățenie la cât de multă lume era prezentă. După pozele și filmulețele de rigoare am zis că e timpul să ne întoarcem, mai ales că începuse să picure. Din fericire nu ne-a plouat pe drumul de întoarcere.

Dacă doriți să mâncați, aproape de telescaun sunt niște căbănuțe care oferă produse și preparate tradiționale. Nu am încercat, poate data viitoare.

După puțin timp de așteptare am luat telescaunul spre locul unde am lăsat mașina. Ei bine, dacă la urcare peisajul era frumos, la întoarcere vei dori să nu mai termine coborârea. Recomand, dacă nu sunteți în grabă, măcar coborârea să o faceți pe jos. Chiar merită timpul vostru.

Banci la telescaunul cascada Cailor
Urcare cu telescaun spre cascada Cailor

Trasee turistice și alte activități pe care le poți face în apropierea Cascadei Cailor

Am zis că o să fac o categorie separată cu ce mai poți face pe lângă Cascadă.

Trasee turistice (montane)

Trasee:

  • Traseu spre Șaua Știol: 40 min – 1.5 km;
  • Traseu spre lacul Știol: 1,5 h – 3.3 km;
  • Traseu spre Șaua Gărgălău – 2 h – 7 km lungime.

Pârtia de schi

Dacă sunteți amatori acestui sport, iarna puteți să veniți pe pârtia de aici. Pârtia de schi are aproximativ 3 km.

Coborârea prin Cascadă

Da, ai citit bine. Pentru cei care vor să trăiască periculos există posibilitatea să cobori pe/prin cascadă. Pentru că habar nu am cum se poate sau de unde să luați ghid pentru așa ceva vă las un link către articolul care descrie această aventură. Pentru mine e un pas prea mare dar sigur sunt oameni interesați despre așa ceva. Citiți mai mult pe Travelguideromania.com.

Muzee ciudate și locuri interesante

În zonă sunt foarte multe muzee pe care le puteți vizita. Eu am ales să pun pe listă 2 muzee din zonă:

  • Muzeul Rădăcinilor. Nu l-am vizitat dar după ce am văzut poze și am citit despre el tind să cred că merită să fie vizitat (o să îl trec pe listă pentru data viitoare);
  • Monumentul Eroilor de la Moisei – o parte din istoria locului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
  • Muzeul Țărăncii Române de la Dragomirești – aici vă voi povesti mai multe în următorul articol.

Galerie foto

Concluzie

Dacă aveți timp merită să mergeți până la cascadă. Traseul este accesibil și scurt. Singura problemă pe care o văd este mersul la cascadă în timpul weekendului, atunci când este o aglomerație foarte mare. Totodată, în zonă, puteți face și alte trasee sau activități în care să vă umpleți timpul liber.

Obiective turistice vizitate în drum spre Maramureș

Biserica Reformata din Bistrita

Orașul Bistrița

Vizitați orașul
Biserica Reformare cetatea Targu Mures

Orașul Târgu Mureș

Vizitați orașul
Turnul si poarta de intrare de la cetatea Rupea

Cetatea Rupea

Vizitați cetatea
Turnul Vestic

Cetatea Feldioara

Vizitați cetatea

Categorii de articole de pe blog

cetatea fagaras

Obiective turistice

Vezi obiective turistice
Stana lui Burnei Fagaras

Trasee turistice

Vezi trasee turistice
Zilele cetatii Targoviste

Evenimente

Vezi Evenimente