Cetatea Feldioara - cetatea cavalerilor teutoni

Introducere

Ne aflăm în drum spre Maramureș. Pentru mine este un drum lung și obositor (nu îmi place să conduc). Pe drum am decis să oprim la diverse obiective turistice (cetatea Feldioara, cetatea Rupea, orașul Târgu Mureș). La cetatea Feldioara nu am mai fost și nici nu văzusem materiale pe această temă. Ceea ce am găsit – m-a surprins puțin.

Informații utile

Localizare: DC42, Feldioara 507065

Preț: 15 lei;

Pensionari: 10 lei ;

Elevi, studenți: 5 lei

Program: 09:00 – 17:00

Luni: 11:00 – 17:00

Parcare:Da.

Telefon: 0268 708 237

Istoricul cetății

Istoricul cetății începe prin secolul XIII. Nu se știe dacă a existat ceva în zonă înainte de venirea cavalerilor teutoni (se presupune că erau unii locuitori de origine germanică). Aceștia au primit o donație din partea regelui Andrei al II-lea în care li se dădea în stăpânire, sub o anumite formă, Țara Bârsei. Scopul principal era apărarea flancului sudic de incursiunile cumanilor.

Cavalerii au venit în anul 1211 și au stat până în anul 1225. În această perioadă au construit multe cetăți în regiune printre care și cetatea Feldioara. Ca urmare a unui conflict cu regele Ungariei, cavalerii teutoni sunt alungați.

La scurt timp se abate o mare nenorocire asupra Transilvaniei cât și asupra Europei: Marea invazie mongolă din anul 1241. O parte din armata mongolă a trecut prin Transilvania și a distrus numeroase cetăți printre care și cetatea de la Feldioara.

Localnicii au reconstruită pentru a fi distrusă din nou: de turci în 1430. Să vă pun o întrebare: cine a mai avut probleme cu sașii prin secolul XV? Vlad Țepeș, normal. Și el a zis că ar fi plăcut ca oamenii să se încălzească la focul creat prin distrugerea cetății. Om inimos, Vlad Țepeș.

Locuitorii din zonă nu s-au dat bătuți și au făcut din nou cetate. Aceasta a fost distrusă de oștile trimise de Petru Rareș în Transilvania la Bătălia de la Feldioara. Pe unul din ziduri există i inscripție cu anul 1657. Nu se cunoaște dacă această inscripție vine de la anul în care a fost construit zidul sau de la anul în care a fost renovat.

Pentru istoria medievală a cetății mai trebuie să spun un aspect. După plecarea teutonilor din zonă aceasta a devenit cetate țărănească. Datorită prezenței unei cetăți, localitatea a primit dreptul, în timpul regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg, de a se numi oraș.

Să trecem la istoria recentă. Prin 2013 Consiliul Județean Brașov începe reabilitarea cetății. Pe lângă lucrările de restaurare au fost realizate și cercetări arheologice. În timpul acestor lucrări s-au descoperit obiecte din perioada neolitică, geto-dacică și medievală. Majoritatea clădirilor au fost restaurate pe baza unor desene, scheme etc. Dar există și unele porțiuni la care nu au mai fost găsite planuri, acestea fiind construite în spiritul epocii respective.

Și acum să trecem la clădiri.

Descriere/Clădiri

Turnul Vestic
Curte interioara cetatea Feldioara

Eu zic că este necesar să realizăm o descriere generală a cetății. Aceasta are o lungime de aproximativ 77,5 m și o lățime de 28 m. Turnurile prezente sunt în număr de 4 iar zidurile sunt înalte de 6 m și groase de 1,5 m. Nu a avut această formă de la început. Cetatea a evoluat de-a lungul timpului. Ca să dau câteva exemple: turnurile de est și vest sunt contruite în jurul anului 1300, forma actuală s-a definitivat prin secolul XIV iar zidurile de incintă sunt din sec XVI -XVII. A avut inclusiv un rând suplimentar de fortificații.

Printre clădirile ce funcționau în cetate se numără următoarele: încăperi pentru depozitare și adăpost, o fântână, un cuptor de pâine și o veche biserică.

Poarta

Intrarea în cetate se făcea printr-o poartă aflată la jumătatea distanței dintre turnurile de est și de vest. Existau 2 turnuri în zona porții:

  • turnul exterior care a dispărut. Acesta era probabil cel mai puternic turn cu latura de 8 m. Bănuiesc că acest turn facea parte din centura exterioară de fortificații dacă prin el se făcea legătura cu spațiul dintre cele 2 ziduri;
  • turnul interior – a avut o deschidere de 3 m și se poate observa și în reconstrucția cetății.

Biserica/Capela

Nu se cunosc date exacte în ceea ce privește data construcției, dar se speculează că fundația bisericii a fost pusă de cavalerii teutoni. După plecarea acestora biserica s-a transformat în mănăstire, iar apoi a fost folosită ca o clădire de locuit. restul clădirilor mănăstirești au fost descoperite aproape de turnul de est. Din punct de vedere cronologic a fost cam așa: construcție teutonă, mănăstire, cetate medievală.

Cuptorul de pâine

Un cuptor de pâine destul de mare, rotund cu diametru de 3,5 m. Era făcut din cărămidă având la bază un cadrul de piatră, pământ și un strat de nisip.

Încăperi din interiorul cetății

Cetatea avea încăperi pentru adăpost în caz de primejdie. Acestea erau lipite de zidurile cetății. Existau unele încăperi și în preajma porții. Aici e pe speculație proprie dar s-ar putea să fie încăperi de refugiu pentru soldații care păzeau intrarea.

Zidurile

Au fost ziduri interioare și o porțiune de ziduri exterioare. Zidurile exterioare au fost cam problematice la această cetate. Din nu știu ce motiv au fost construite pe o parte abruptă a dealului și nu prea se țineau bine în picioare. De aceea, la un moment dat, cu toate că aveau câteva contraforturi puse au luat- o la vale cu tot o parte din construcțiile adiacente.

Fântâna

Se presupune că fântâna avea o adâncime de aproximativ 30 m. În ea s-au găsit fragmente ceramice din sec XVI-XVII.

Turnurile

Ca să nu vă chinuiți să căutați cele 4 turnuri o să le reamintesc eu aici: turnul de vest, turnul de est, turnul de nord și turnul de la poartă. Sau mai ușor – cum intrăm pe poartă: sus, stânga, dreapta și față. Despre turnul de la poartă am zis, turnul de la nord nu prea se știe multe despre el (a fost reconstruită doar nivelul inferior), la est avem un mozaic de clădiri un se găsește și turnul iar la vest avem în sfârșit un turn.

Turnul de vest pare să fie construit prin anul 1300, fiind cel mai vechi turn dintre cele 4. Avea 4 niveluri și era o construcție independentă, fiind posibil un turn de strajă. 

Drumul spre cetatea Feldioara și Vizită/Opinie

Înainte de a ajunge la cetate trebuie să vorbesc puțin de drum. Drumul până la cetate pot spune că seamănă, pe alocuri, cu cel de pe vremea construcției cetății. Am mers pe multe drumuri în țară. În general prefer ca drumurile să nu fie asfaltate deloc decât să am asfalt cu cratere. Ei bine, până la cetate avem drum cu asfalt cu semicratere + o mică porțiune de drum neasfaltat. Păcat de obiectiv.

În privința renovării o să nuanțez puțin opinia. La prima vedere, din punctul de vedere al unui neavizat cetatea Feldioara a fost restaurată la mare artă. Chiar dacă unele informații nu existau și multe construcții au fost realizate pe diverse schițe, chiar pare a fi o cetate renovată cum trebuie. Există un mare dar. Dacă iei la nivel istoric nu mai pare o cetate medievală mergând mai mult pe imagine nu pe realitate istorică. În sensul că este prea cosmetizată. Un exemplu ar fi țigla pusă la acoperiș. Fie poate să aprecieze sau nu felul în care s-au făcut lucrările. Să continuăm!

La început voiam să dau o tură prin exteriorul zidurilor dar nu merge. Oricum priveliștea este deosebită și se vede de ce a fost ales ca punct strategic. În interior ai plăcuțe care să te informeze, oamenii sunt de treaba și oferă informații, chiar nu am de ce să mă plâng. Vizita poate dura aproximativ 30 minute. Pentru mine e una din cetățile alea pe care le vedem prin filme, chiar dacă e destul de micuță.

Am înțeles că se realizează și evenimente în cadrul cetății ceea ce este un lucru de apreciat. În afară de drum pentru mine aceasta ar fi o linie de urmat cu privire la modul în care se poate renova o cetate.

Atenție! A fost o vizită parțială deoarece nu am intrat să vizităm și expozițiile prezente. Articolul va fi completat la o vizită ulterioară.

Galerie foto

Concluzii

O cetate care chiar merită să fie vizitată. Este renovată recent, ai ce vedea și în felul acesta îți poți face o părere despre modul cum ar trebui să arate o cetate medievală renovată. Nota 10.

Articole despre alte cetăți

cetatea fagaras

Cetatea Făgăraș

Vizitează cetatea
Cetatea Rupea Interior

Cetatea Rupea

Vizitează cetatea
Cetatea Severinului dintre Dunare

Cetatea Severinului

Vizitează cetatea
Curtea Domneasca din Targoviste

Curtea Domnească din Târgoviște

Vizitează curtea domnească

Următoarele obiective turistice pe traseu

Cetatea Rupea Interior

Cetatea Rupea

Vizitează cetatea
Biserica Reformare cetatea Targu Mures

Târgu Mureș

Vizitează orașul
Biserica Reformata din Bistrita

Bistrița

Vizitează orașul

Categorii de articole de pe blog

cetatea fagaras

Obiective turistice

Vezi obiective turistice
Cetatea Feldioara - cetatea cavalerilor teutoni 1

Trasee turistice

Vezi trasee turistice
Zilele cetatii Targoviste

Evenimente

Vezi Evenimente