Mănăstirea Nămăiești - istoric și povești

Începutul mănăstirii Nămăiești este pierdut în negurile timpului. Putem începe să povestim din două perspective.

Legende

Legenda ciobanilor/ciobanului

Știți că nu am darul de a povesti frumos lucrurile (în special legendele). De aceea o să vi le prezint succint. Se spune că în zonă existau multe turme de oi cu 3 ciobani (un cioban în funcție de surse). Într-o noapte ciobanii au dormit pe o piatră foarte mare și au visat același vis: Maica Domnului le spunea să sape în stâncă până ce vor găsi o icoană și să facă o mănăstire în acel loc. Aceștia au săpat și au găsit icoana făcătoare de minuni și în felul acesta s-a născut mănăstirea. În vis, ciobanilor li s-a mai spus că în acea mănăstirea trebuie să existe întotdeauna 33 de suflete (anii trăiți de Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ).

Legenda denumirii mănăstirii

A doua legendă are legătură și cu denumirea mănăstirii. Se spune că apostolul Andrei a plecat din Dobrogea și a ajuns prin aceste locuri. Aici a găsit o peșteră în care credea că se află un slujitor a lui Zalmoxis pe care dorea să îl convertească la creștinism. Când a intrat în peșteră a rostit cuvintele „nemo est” – nu este nimeni. De aici vine și denumirea mănăstirii Nămăiești.

Legenda primilor creștini

O altă legenda/povestioară spune că această mănăstire a fost prima dată un loc în care se ascundeau primii creștini în perioada romană, la fel cum au existat catacombele din Roma.

Mai există o legendă că această mănăstire a fost înființată de Negru Vodă. Dar, după cum am spus la Mănăstirea Cetățuia, inclusiv acest personaj este învăluit într-o aură legendară.

Ctitoria din punct de vedere istoric

Aici avem mai multe variante pe care le-am găsit. Există surse care spun că mănăstirea este de pe vremea lui Mircea cel Bătrân (mă refer la documente). Alte surse spun că primul document (hrisov) a fost dat în vremea lui Radu cel Mare (1503) sau Mircea Ciobanul (1547). În opinia mea cred că mănăstirea este destul de veche, bănuiesc că de pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

La nivel istoric mai putem aminti faptul că în Primul Război Mondial mănăstirea a suferit de pe urma bombardamentelor efectuate de armata germană. În partea de răsărit a bisericii se pot observa anumite pietre. Multe au fost distruse în urma bombardamentului. În cele rămase se poate observa că există anumite date inscripționate (1688, 1744, 1844 etc.) dar și texte atât în alfabetul chirilic cât și în cel latin.

Aici voi vorbi despre lucrurile care scot în evidență mănăstirea.

Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria

Am văzut mai sus cum spune legenda că a fost găsită această icoană, dar și că a fost adusă în aceste locuri de Sf. Andrei.

Este considerată una din cele mai vechi icoane ale creștinătății fiind atribuită Sfântului Luca. Datorită faptului că Sf. Luca a trăit în vremea în care a trăit și Fecioara Maria, se consideră că această icoană prezintă chipul adevărat al Fecioarei Maria.

Ca să o luăm în ordine cronologică: Sf. Luca pictează icoana și o dă Sfântului Andrei. Acesta vine în zona Muscelului și o lasă într-o peșteră. Un păstor sapă în stâncă și găsește icoana.

Aceasta este ferecată în argint de către Enache Postelnicul în anul 1798 iar în 1913 soția unui general a finanțat realizarea unei rame de argint.

În timp, icoana s-a degradat atât de mult încât nu se mai recunoștea aproape nimic din pictura originală. De aceea ea a fost renovată în anul 2004 printr-o metodă destul de interesantă (metoda athonita): s-a pictat o pânză în aceleași condiții cromatice și a fost pusă deasupra icoanei. Astfel, sub pânză, încă există icoana originală. Am spus mai sus că icoana arată chipul Fecioarei Maria așa cum a fost în realitate. Ca urmare a acestei renovări nu prea mai poți să ai această certitudine – rămâne doar să crezi că este adevărată afirmația.

Un lucru interesant este dat de o povestioară din Primul Război Mondial. Mănăstirea a fost bombardată și a luat foc. Un sergent povestește cum focul s-a stins ca prin minune atunci când a ajuns la icoană.

Altarul

În general, atunci când intrăm într-o biserică, altarul se află în fața noastră deoarece majoritatea bisericilor sunt construite spre est.

Aici altarul se află tot spre est, dar datorită faptului că biserica este săpată în stâncă, aceasta nu mai are o formă normală, iar altarul se află pe lateralul bisericii.

Biblioteca

Puțini știu că în biserica mănăstirii se găsesc diferite cărți din sec XVIII, XIX și XX

Printre acestea se pot aminti:

• Triodul de la 1731, tipărit la Râmnicu-Vâlcea.
• Mineiul pe luna octombrie, tipărit la Râmnicu-Vâlcea în anul 1776, cu bine-cuvântarea episcopului Chesarie.
• Octoih Mare, tipărit pe românește la Carlovitz, în anul 1811, cu binecuvântarea Mitropolitului Ștefan Stratimirovici.
• Tipicul Mare bisericesc, de la Iași, 1816, tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin Costache.
• Octoih românesc din anul 1816, tipărit la Mănăstirea Neamț, în zilele lui Scarlat Alexandru Calimach, cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin Costache.
• Noul Testament românesc, tipărit la Sankt-Peterburg, 1817.
• Biblia, adică Sfânta Scriptura, a legii vechi și a celei noi, Sankt-Petersburg 1819, apărută cu cheltuiala Societății Biblice ruse.
• Psaltirea de la București – 1820, tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Dionisie Lupu.
• Triodul de la București – 1856, tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Țării Românești, Triod care a fost dăruit Mănăstirii Nămăești la anul 1918 de către Arhimandritul Mitrofan Dionisie Simionescu, starețul Mănăstirii Sinaia și Exarhul mănăstirilor din Muntenia.
• Chiriacodromionul de la București, – 1857, tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon și conține tâlcuirea evangheliilor duminicale de peste an. (sursa crestinortodox.ro)

Muzeul de Etnografie

Tot în incinta mănăstirii se mai găsește și un muzeu de etnografie cu exponate care au și 150 de ani vechime. Unul dintre acele costume a fost premiat la Expoziția Universală de la Paris din 1889 – știți voi, cea pentru care s-a construit Turnul Eiffel. O să mă opresc din scris și o să vă las 3 linkuri în care se prezintă muzeul, se spune povestea muzeului și este povestită viața de la mănăstire.

S-a născut la Săliște, Sibiu în anul 1896. Din cauza legilor Apponyi, prin care se încerca maghiarizarea învățământului din Transilvania, aceasta fuge și se călugărește la Mănăstirea Văratec.

După izbucnirea Primului Război Mondial, în România s-au realizat cursuri de infirmiere la care au participat zeci de călugărițe. Printre acestea s-a numărat și maica Mina.

La intrarea României în război maica Mina a fost repartizată la spitalul din Tecuci. După ce a fost remarcată de superiori, a început să poarte uniforma militară, cu îngăduirea mănăstirii la care slujea.

A participat la una din cele mai importante bătălii ale României din vara anului 1917 – Bătălia de la Mărășești. Va primi gradul de sublocotenent, fiind a 2-a femeie care primește acest grad după Ecaterina Teodoroiu. În timpul bătăliei de la Mărășești, în momentul în care ajuta la evacuarea răniților, este rănită la piciorul stâng. Piciorul i-a fost salvat de la amputare la spitalul din Iași de medicul Gheorghiu.

La scurt timp, la Iași a izbucnit o epidemie de tifos, Maica Mina a fost în linia întâi și de această dată.

La 7 iulie 1918 , prin Înalt Decret Regal, a fost decorată cu „Crucea Comemorativă„.

În perioada interbelică s-a mutat de la Mănăstirea Văratec la Mănăstirea Nămăiești, loc unde o găsește și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Ca urmare a izbucnirii războiului este mobilizată din nou și este trimisă la spitalul din Câmpulung Muscel.

Ceea ce este interesant este ca această eroină nu a fost uitată nici în perioada comunistă. În 1968 a fost distinsă cu Medalia Virtutea Ostășească – Clasa I, în timpul comemorării a 50 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, în față Mausoleului de la Mărășești. A murit la data de 9 iulie 1977 la Mănăstirea Nămăiești.

Privită din depărtare, mănăstirea mi-a lăsat impresia unui complex destul de mare de clădiri. Nu mă așteptam să mă simt bine la mănăstire, mai ales din cauza aglomerației pe care o anticipam.

Am urcat scările spre mănăstire și m-am pomenit în curte. Lume era destul de multă, dar nu mi s-a părut a fi agitația pe care am simțit-o la alte mănăstiri aglomerate. Mi se părea că totul era natural și lumea avea răbdare.

Am văzut o bisericuță mică care răsărea dintr-un bolovan. Contrastul dintre culoarea gri a bolovanului și albul zidului era destul de interesantă. Am intrat în biserică, unde era lume care aștepta ceva. M-am așezat pe un scaun și m-am pus pe observat lucruri. Din cauza stâncii în care este făcută, a dimensiunii reduse dar și din cauza lipsei picturilor în interior am simțit intimitatea de care ai nevoie să realizezi o legătură spirituală.

Apoi a intrat o măicuță și mi-am dat seama ce așteptau oamenii aceia – să atingă icoana făcătoare de minuni. Și cum stăteau oamenii aia la rând m-a lovit așa o „furie logică” (știu că nu există așa ceva – dar în felul acesta am decis să exprim sentimentul), gen uite ce spectacol fac oamenii pentru ceva ce s-ar putea să meargă sau nu. Erau părinți care aduceau copiii de afară să fie și ei acolo și tot așa mai departe. Apoi, ca printr-un miracol, furia s-a topit și a revenit pacea, echilibrul și liniștea pe care le-am simțit inițial. Până la urmă fiecare e liber să facă ce dorește atâta timp cât nu mă afectează direct pe mine. Cu ce drept judec eu oamenii aia și modul lor prin care doresc să își trăiască viața.

Am mai stat puțin în biserica, apoi am ieșit și am mai dat o tură prin curte. Erau grupuri de oameni care vorbeau între ei, măicuțe care vorbeau cu oamenii, toate bune și frumoase. Totul echilibrat. Din păcate nu am reușit să intrăm la expoziție deoarece era închis și nici nu doream să stric echilibrul observat, să mă duc la o măicuță și să îi spun să ne deschidă.

Am plecat pe un drum puțin mai ocolit. Într-un fel această vizită îmi deschisese ochii și simțurile spre liniște. Am putut observa viața satului și anumite case care în mod normal nu cred că le-aș fi trecut în minte ca lucruri de care să îmi aduc aminte.

Pentru mine, impactul vizitei la această mănăstire a fost destul de mare. Am mai întâlnit asemenea trăiri în momentul când am fost la Putna de exemplu. Fiecare are parte de trăiri diferite. Un singur lucru vă rog: atunci când vizitați această mănăstire să nu o faceți doar pentru a mai bifa un obiectiv turistic în listă.