Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

Muzeul își are rădăcinile în sec XIX, moment în care s-a marcat începutul activității Societății de Arheologie și Istorie a Comitatului Bihor, care a avut ca scop crearea unui muzeu al Bihorului. Țineți minte, în acea perioadă Oradea făcea parte din Austro-Ungaria. Cu ajutorul autorităților locale s-a reușit inaugurarea primului muzeu din Oradea în iunie 1896. Acesta găzduia obiecte de arheologie, istorie și etnografie.

Prin dezvoltarea continuă a muzeului se ajunge ca în 1918, muzeul să dețină un patrimoniu de 17.640 de piese, din care 1377 aparțineau Colecției episcopului romano-catolic Ipolyi Arnold. Din păcate o mare parte din aceste piese (în special cele din colecția episcopului) au fost pierdute/mutate la terminarea Primului Război Mondial.

În consecință, după Unire, statul român a acordat o atenția deosebită refacerii colecțiilor muzeale. Prin acest efort, muzeul a fost redeschis în 1921, moment în care a fost tipărit și primul ghid al muzeului (în limba română și maghiară)

În perioada 1946-1971, Muzeul Judeţean Bihor a îmbogăţit şi diversificat colecţiile sale, rezultând crearea de noi secţii, precum Istorie, Etnografie, Artă şi Ştiinţele Naturii. După restaurarea Palatului Baroc, construit între 1762-1776, care a devenit sediul Muzeului Ţării Crişurilor la inaugurarea sa din 17 ianuarie 1971, instituţia a devenit un centru cultural-ştiinţific important, cu deschidere europeană şi relaţii cu instituţii similare din ţară şi străinătate, precum universităţi şi instituţii de cercetare din Ungaria, Slovacia, Polonia, Elveţia, Iugoslavia şi Franţa.

Patrimoniul muzeului, care în 1972 consta din 25.314 piese, în prezent are peste 478.735 de obiecte muzeale, din care 286.738 sunt de arheologie şi istorie, 12.919 sunt de artă, 20.693 sunt de etnografie şi 158.385 sunt de ştiinţele naturii.

Să vorbim puțin si de periplu muzeului de-a lungul istoriei.

Primul sediu a fost finalizat în 1895 si avea 11 săli de expoziție, 5 depozite, 4 laboratoare și 2 săli de bibliotecă.

Sediul numărul 2 a fost Palatul Baroc construit între 1762 și 1776 - arhitect Franz Anton Hillebrandt. Existau 4 expoziții pe o suprafață totală de 6325 m. Ceea ce este și mai important este faptul că aici s-a plecat de la 25 000 de piese în 1972 și s-a ajuns la un patrimoniu de 373 305 piese în 2005.

Sediul actual al Muzeului Țării Crișurilor (s-a mutat în această locație în 2016) este fostul sediu al Şcolii Regale de Cadeţi (Sediul Garnizoanei în perioada comunistă) construit în 1898. Clădirea are niște date destul de interesante. De exemplu este cea mai lungă clădire din Oradea și a fost construită în doar 2 ani.

Acum să trecem la vizita muzeului. Este necesar să alocați minim 3 ore pentru vizita propriu-zisă fiind un muzeu destul de mare. La intrare am fost întâmpinați de o monoxilă (un fel de barcă îngustă și lungă utilizată pentru traversarea râurilor). După ce am plătit biletul de intrare am fost invitați în tunelul timpului.

În general nu sunt prea interesat de scoici sau alte fosile de acum câteva milioane de ani. Dar în acest muzeu chiar am început să citesc informații. Poate erau prezentate diferit  sau put și simplu eram mirat că unele sunt din România ( de exemplu un coral de acum 80 mil de ani). Și ajungem la dinozauri. Aici altă mirare - o vertebră de dinozaur tot de la noi. Știam că o parte din actuala Țară a Hațegului a avut un statut special în momentul în care dinozaurii mergeau pe pământ dar nu mă așteptam la prea multe descoperiri arheologice. Aaaa..și poate nu știați - dar am avut și crocodili în perioada aceea.

Venind puțin mai aproape de noi, cu 1,5 milioane de ani dăm de niște dinți de tigru cu dinții de sabie - descoperiți tot la noi în țară. Iar acum 35 000 de ani aveam rinoceri lânoși (cred că era destul de cald și atunci pe la noi).

Pe lângă curiozități pot spune că muzeul are un mod de prezentare plăcut - cel puțin la această secție. Spre exemplu era o mașinărie de călătorie în timp. Te simțeai ca un Columb navigând prin ere - o luai puțin la stânga de duceai cu câteva milioane de ani înapoi, puțin la dreapta mergeai înainte. Era felul în care se reprezenta modalitatea de evoluție a continentelor. La fel de interesant mi s-a părut și modul de prezentare al rocilor (un desen sub formă de vulcan).

Uite că fără să vreau am cobit. Am spus mai sus că dinozaurii erau doar în Hațeg și muzeul a vrut să îmi dea dreptate și mi-a arătat un femur de Magyarosaurus Dacus din  Hațeg. De curiozitate am căutat această specie și am dat de un dinozaur pitic (cât un om), lucru specific acestei regiuni.

Terminăm tunelul timpului din natură cu balene, mamuți și uși de peșteră. Mi s-a părut destul de interesant prezența unui mamut (în oase) reconstruit pe un perete la dimensiuni cât de cât reale.

Se prezintă în continuare diverse ecosisteme cu animalele aferente. Râși, vulturi, insecte, jderi, bufnițe și tot felul de animale și plante prezintă zonele de munte, balta și Dunărea și pădurea de foioase. Nu prea am fost atras de această expunere deși pot spune că era destul de bine aranjată. În schimb mi-a plăcut când am trecut prin peșteră.

Pentru mine această peșteră a fost simțită cu o trecere de la natură și animale spre zona de reprezentare a omului. Și aici avem de-a face tot cu un tunel al timpului, începând cu epoca bronzului și obiectele aferente.

Așa vom trecere prin toate perioadele a evoluției civilizației în zona. De remarcat aici este un coif celt, reminiscență a triburilor celtice, care pentru a scurtă perioadă au ajuns până în această zonă (moment în care Burebista i-a ras de pe față pământului)

Avem apoi obiecte din timpul regatului dac, inclusiv din timpul epocii romane. Trecem la epoca popoarelor migratoare, acoperite la muzeu prin huni, gepizi și avari. Avem hărți, obiecte și......morminte din această perioadă. Și....cam atât...de fapt nu e adevărat. Avem și reprezentări medievale ale comitatului Oradea, armuri și zale, săbii dar destul de puțin comparativ cu exponatele anterioare. Poate multe exponate "pierdute" în 1918 au fost din această perioadă.

Când plictiseala începuse să își facă apariția, muzeul a decis să îmi dea lovitura de grație - o tonă de informații de citit și afișe. Nu pot spune că nu erau interesante, dar cred că este mai indicat să faceți câteva fotografii și să le citiți ulterior. Astfel veți afla lucruri interesante despre bisericile din județ, palatele din Oradea sau mișcarea politică din perioada interbelică. Eu am sărit destul de repede peste această secțiune și am ajuns la una care mă fascinează la fel de mult - etnografia și portul popular.

Spre surprinderea mea, chiar dacă nu am pierdut prea mult timp la costume, am recunoscut câteva modele prezentate. Nu vă gândiți prea departe, am recunoscut zona în mare și etnia nu că un costum este de pe nu știu ce vale. La fel de rapid am trecut și peste oale și ulcele - văzusem destul de multe oale din Antichitate.

În schimb am stat puțin la ouă încondeiate și obiecte specifice fiecărui meșteșug în parte. La ouă am stat pentru că atunci când eram mic știu că făceam și noi modele din cele prezentate (cu frunze și plante) iar la obiecte pur și simplu cred că la nivel subconștient îmi place o parte din agricultură. Oare asta se leagă de faptul că îmi place mâncarea și vreau să știu cum se obține....hmmmm.

Ultima parte a vizitei se realizează în lateralul muzeului. Ieșim pentru a merge spre Vivariu. Ce găsim la Vivariu - o întreagă colecție de păianjeni, șerpi, șopârle și pește. Pentru unii există posibilitatea să te simți ca într-o peșteră a groazei, alții vor fi fascinați. Eu am fost neutru ca Elveția.

Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că domnul de acolo mi-a răspuns la întrebările mele mai ciudate (na, oboseala își făcea simțită prezența). Vă las să vedeți unele poze din muzeu și Vivariu.