Obiective turistice din Târgu Mureș pe care le puteți vedea în 3 ore. 

Introducere

În drumul nostru spre Maramureș am oprit în Târgu Mureș pentru a mânca și pentru a vizita puțin orașul.

Voi scrie obiectivele turistice din Târgu Mureș dar nu voi face un articol separat pentru fiecare. În 3 ore pur și simplu nu ai timp să vizitezi toate obiectivele. De aceea, pe lângă timpul alocat pentru a lua masa ne-am plimbat prin centru și am vizitat cetatea.

Pentru cei care doresc să viziteze Târgu Mureș – cred că trebuie să alocați 2-3 zile. Pentru cei care sunt în trecere prin Târgu Mureș – aici aveți un program de aproximativ 3 ore.

Vizită în Târgu Mureș și obiective turistice

Nu e pentru prima oară când trec prin Târgu Mureș. E pentru prima oară când conduc în oraș. Data trecută am fost doar pasager. Așadar, înainte de a pleca la drum m-am documentat puțin cu privire la locurile de parcare. Am văzut că prin centru nu prea sunt locuri sau dacă sunt locuri sunt ocupate (așa cum îmi aminteam de data trecută). Am decis să parchez la Facultatea de Științe și Litere. Acolo erau destul de multe locuri libere (cel puțin în timpul săptămânii, în afara anului universitar).

Apoi am luat-o pe jos spre cetate. Pe drum am văzut statuia lui Valyi Gyula, Bustul lui Petru Maior dar și statuia lui Mihai Viteazu.

În general nu prea caut numele ungurești pentru că nu vreau să găsesc numele unui general maghiar din 1848 care a luptat contra românilor. Chiar nu am nimic cu ungurii dar e ca și cum aș face un monument oamenilor care m-au bombardat (aaaa scuze – există deja în București – Monumentul Eroilor Americani din al Doilea Război Mondial). Înțelegeți ce vreau să spun.

În schimb, în ceea ce privește statuia Valyi Gyula m-a lovit curiozitatea. Și bine am făcut. Valyi Gyula – a fost profesor de matematică cu studii la Berlin, cunoscut pentru contribuții în domeniul analizei matematice, geometriei și teoria numerelor. A fost membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe – cea mai înaltă instituție științifică din Ungaria. Pentru asta domnul în cauză chiar merită o statuie și poate și mai mult de atât. Adică mi se pare destul de urât că nu s-a găsit nimeni să scrie 2 fraze în română pe wikipedia despre el.

O clădire remarcantă în această zonă este Colegiul Alexandru Papiu Ilarian. Da, nu e obiectiv turistic dar dacă treceți pe lângă clădire să rețineți că poartă numele unui fost membru al Academiei Române și unul din principalii organizatori ai revoluției de la 1848.

Și ajungem la cetate.

Cetatea Târgu Mureș

Este unul din principalele atracții turistice ale orașului. Cetatea a fost construită în sec XVII (1602-1652) pe locul unde a existat o altă cetate distrusă în timpul invaziei condusă de Giorgio Basta contra lui Mihai Viteazu.

Este o cetate destul de mare ca și dimensiuni având 3,5 ha fiind apărată de 7 bastioane. Unii zic bastioane, alții zic turnuri pentru tunuri – cam același lucru. Și cum toate cetățile din orașele mari au bastioanele denumite după breslele din oraș nici aici nu avem mari surprize. În ordinea bătrâneții, de la mic la mare avem: Bastionul porții (1613), Bastionul tăbăcarilor (1620), Bastionul Bathory (1620), Bastionul blănarilor și lăcătușilor (1629), Bastionul Dogarilor (1632), Bastionul Croitorilor (1640) și Bastionul măcelarilor(1653).

Bun, să vedem ce mai are în general o cetate. Într-o cetate găsim în general și un loc de rugăciune/biserică. Iar în cetatea din Târgu Mureș avem cea mai veche biserică/clădire din oraș: Biserica Reformată din Cetate. Prima atestare documentară este din 1332, dar biserica nu a fost finalizată în totalitate până în anul 1490. De fapt au fost 3 etape în construirea bisericii: capela + mănăstire, partea cu corul bisericii, turnul+finalizare.

În cetate mai există și clădirea comandamentului unde funcționează Muzeul de Arheologie și Istorie din Târgu Mureș. Este o clădire de secolul XVII, în care au funcționat comandamentul trupelor austriece (înainte aici funcționa primăria orașului).

Am pus aceste scurte descrieri pentru că vizita prin cetate a fost mai mult o plimbare. Nu am intrat la muzeu sau în biserică din lipsă de timp. În general era o atmosferă relaxantă, perturbată uneori de lucrători care făceau anumite lucrări de renovare. Pe poarta pe care am intrat scria că e închis lunea, dar lumea intra și ieșea prin toate porțile posibile fără nici un stres. De fapt nu știu de ce ar pune închis lunea când în mijlocul cetății există terase și restaurante. În fine, am ieșit pe poarta principală și ne-am continuat drumul spre Catedrală.

Bastion si poarta cetate
Alee cetatea Targu Mures

Casa Teleki

Casa Teleki

În drum am mai întâlnit statuia lui Tamas Borsos – cel care este considerat inițiatorul construirii a actualei cetăți și casa Teleki.

Casa Teleki

În această casă a poposit generalul Bem – comandantul trupelor maghiare în timpul revoluției de la 1848 alături de poetul maghiar Petofi Sandor (din diverse surse). A fost construită între 1797 și 1803 de către Domokos Teleki, prefectul comitatului Turda. În această casă au fost date spectacole muzicale la care au participat și cei 2 mari matematicieni Bolyai (tată și fiu).

Să vă spun ceva date despre familia Teleki. Acum depinde ce date vreți să luați. Puteți lua de exemplu pe Jozsef Teleki – guvernatorul Transilvaniei care a interzis românilor să se reunească la Blaj în 1848 sau puteți să luați pe Samuel Teleki cel care a fondat biblioteca din Târgu Mureș. Ceea ce ar trebui să rețineți ar fi că familia Teleki a fost o familie cu influență în Transilvania.

Ajungem în centrul localității Târgu Mureș, așa cum îmi aminteam eu: 2 străzi cu catedrala ortodoxă în centru. Dar mai avem până acolo. Prima dată se trece pe lângă biserica romano-catolică Sf. Ioan Botezătorul din Târgu-Mureș.

Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Târgu Mureș și alte obiective

Nu pot spune că biserica este deosebită sau are ceva special. Este o biserică de sec XVIII construită de către iezuiți. Biserica a fost terminată prin 1750, iar orga din biserică a fost realizată în 1869. Cum eu tot caut diverse date interesante, ceea ce am găsit aici nu este dat de biserică ci de faptul că a putut fi construită o biserică catolică într-un oraș majoritar calvin. Pot spune că situația a fost favorizată de contextul istoric din acel moment.

Continuăm pe partea stângă unde găsim o mulțime de cafenele, restaurante dar și 2 hoteluri. Unul din hoteluri (hotel Concordia) este găzduit de palatul Papp. Am mers până în dreptul Catedralei Ortodoxe Buna Vestire. De fapt e o biserică greco-catolică trecută la ortodoxie după ce biserica greco-catolică a fost interzisă după 1948. A fost construită după modelul Bazilicii Sf. Petru din Roma. Prin 2014 s-au judecat și a rămas ortodoxă până la urmă.

Și……trecem pe partea cealaltă a străzii. Aici avem următoarele clădiri:

  • Primăria din Târgu Mureș cu florile ei mov (de data aceasta erau mai puține);
  • Prefectura – cu acoperișul mai ciudat și cu statuia cu lupoaica în față.
  • Palatul Culturii – la palatul culturii trebuie să scriu puțin mai mult
Primaria Targu Mures

Palatul Culturii și obiective turistice din Piața Trandafirilor

Palatul Culturii Targu Mures
Casa Gorog - Cercul Militar
Palatul Apollo Targu Mures

Palatul Culturii cred că merită un articol separat în viitor. Dacă stau bine să mă gândesc cred că și cetatea ar merita așa ceva dar voi vedea ce timp pot să aloc. Să revenim. Nu știu dacă ați auzit de Belle Epoque. Este perioada în care se fac salturi importante în literatură, muzică, pictură și sculptură. Un oraș în care Belle Epoque a avut un impact deosebit este București unde s-au construit diverse clădiri impozante.

În Târgu Mureș, o clădire reprezentativă pentru Belle Epoque este Palatul Culturii. Prima ideea pentru construirea unui Palat al Culturii a fost în 1907. Guvernul de la Budapesta dădea bani și credite orașelor pentru construirea de case de cultură pentru aniversarea lui Franz Iosef. Palatul de Cultură a avut mai multe variante/planuri, planul final fiind dat în 1911. Palatul era proiectat pentru a avea o sală de concerte, școală de muzică, muzeu, bibliotecă iar la parter magazine și cafenea.

Astăzi palatul găzduiește Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, Muzeul de Artă și Biblioteca Județeană. Dintre sălile care se remarcă în acest palat putem enumera trei: Sala Mare, Sala Mică și Sala Oglinzilor.

Continuăm drumul înapoi spre catedrală și văd o statuie care îmi aduce aminte de imaginile cu muncitori/soldați comuniști cu un steag roșu. Este Monumentul Soldatului Necunoscut construit în 1964 (nu prea a avut inspirație arhitectul).

Trecem de statuie și mergem în continuare către Statuia lui Avram Iancu. De fapt în zona avem destul de multe obiective și le voi lua pe rând:

  • Muzeul de Etnografie și Artă Populară – găzduit în Palatul Tolgagi, o clădire în stil baroc din sec XVIII. Muzeul prezintă obiecte ale etnoculturii românești, maghiare și săsești din Mureșul Superior, Valea Gurghiului, Valea Nirajului, Zona Târnavelor și Câmpia Transilvaniei;
  • Statuia lui Avram Iancu – actuala statuie datează din 1978. În oraș a mai existat o statuie a lui Avram Iancu care a fost mutată la Câmpeni pentru a fi salvată de la distrugere ce s-ar fi produs ca urmare a cedării orașului prin Dictatul de la Viena;
  • Teatrul Național – situat într-o clădire modernistă inaugurată în 1973. Este continuatorul Teatrului Secuiesc – primul teatru permanent din Târgu-Mureș (1946);
  • Palatul Apollo – ridicat de către contele Samuel Teleki – cel care a fondat și biblioteca ce îi poartă numele. Fiind conștient că întreținerea unei astfel de instituții necesită bani, acesta a lăsat prin testament ca anumite clădiri să fie exploatate pentru întreținerea bibliotecii și sporirea fondului de carte;
  • Casa Gorog (Cercul Militar) – o clădire din sec XIX unde a luat micul-dejun Petofi Sandor înainte de a pleca spre lupta de la Albești (unde moare), dar și locul unde a stat Franz Joseph;
  • Casa Banyai – clădire în stil eclectic, reprezentativă pentru arhitectura Belle Epoque din orașul Târgu Mureș;
  • Casa cu Arcade – construită în sec XVII – a funcționat ca școală romano-catolică;
  • Casa Kopeczi-Teleki – o clădire destul de veche – construită în 1554. În sec XIX aici a funcționat Cazinoul.

Să nu uit. Pe google maps e o greșeală. Piața în care ne aflăm acum este Piața Trandafirilor – este atât piață cât și denumirea arterelor de circulație care înconjoară părculețul. Piața Teatrului este marcată greșit pe hartă (cel puțin așa înțeleg eu) – fiind piața din fața Teatrului Național.

Să nu uit – episodul 2. Și catedrala catolică tot prin această piață se găsește, chiar dacă am descris-o separat.

Catedrala Înălțarea Domnului

Ultimul obiectiv de vizita a fost Catedrala Înălțarea Domnului din Târgu Mureș.

Aceasta este cea mai mare construcție de tip religios din oraș. A fost realizată în perioada interbelică (1925 – 1934) ca urmare a unei campanii de construire de edificii religioase în orașele din Transilvania.

Acum să spun ceva despre experiența cu oamenii. Nu știu de ce dar mă așteptam la altceva – de genul mai mult comportament germanic. În schimb nu am prea simțit o diferența majoră fața de sudul țării. Ceea ce m-a deranjat, la nivel de populație a fost prezența persoanelor cu handicap (atât fizic dar și mental) foarte agresive, ceea ce mi se pare o problemă destul de mare. Sau poate am avut noi ghinionul să dăm peste toți într-un interval de 3-4 ore.

Galerie foto

Articole despre alte cetăți

cetatea fagaras

Cetatea Făgăraș

Vizitează cetatea
Cetatea Rupea Interior

Cetatea Rupea

Vizitează cetatea
Cetatea Severinului

Cetatea Severinului

Vizitează cetatea
Curte interioara cetatea Feldioara

Cetatea Feldioara

Vizitează cetatea

Articole ale obiectivelor turistive de pe actualul traseu

Turnul Vestic

Cetatea Feldioara

Vizitați cetatea
Casute cetatea Rupea

Cetatea Rupea

Vizitati cetatea
Biserica Reformata din Bistrita

Bistrița

Vedeți orașul

Categorii de articole de pe blog

cetatea fagaras

Obiective turistice

Vezi obiective turistice
Obiective turistice din orașul Târgu-Mureș 1

Trasee turistice

Vezi trasee turistice
Zilele cetatii Targoviste

Evenimente

Vezi Evenimente