Traseu Bucegi spre vârful Omu: Piatra Arsă - Babele - Sfinx - Vârful Omu și retur

Introducere

Drumul celebru către Vârful Omu. Este cel mai ușor traseu către vârf și cabană, fiind recomandat pentru începători și cei care doresc să descopere muntele. Din păcate drumul poate fi și plictisitor pentru cei obișnuiți cu muntele. Să vedem cum e!

Informații utile

Lungime traseu: aprox. 16 km;

Dificultate traseu: ușor;

Durată traseu: aprox. 6 ore ;

Parcare punct de plecare: Da;

Surse de apă: Da;

Diferența de altitudine: aprox. 500 m;

Marcaj: bandă galbenă .

Taxa rezervație: 10 lei (acces pentru 3 luni)

Website cabana Omu: http://www.cabana-omu.ro

Vremea Vf. Omu

De ce avem nevoie pentru o călătorie spre Vârful Omu?

Înainte de a pleca la drum trebuie să punem tot ce este necesar pentru a avea o excursie fără evenimente neplăcute. În continuare am alcătuit o listă cu echipamentul necesar pe munte atunci când plecăm pe trasee care se pot face într-o zi. Să nu uităm o mașină – esențial pentru începerea acestei aventuri.

  • Bocanci impermeabili – sunt foarte utili pentru a va feri de accidentări sau în cazul în care vă prinde ploaia pe traseu;
  • Îmbrăcăminte – în funcție de sezon. Trebuie să aveți minim un rând de schimburi la voi. Nu folosiți haine din bumbac – se usucă greu;
  • Rucsac – în funcție de tipul de traseu ales puteți lua un rucsac mic (10-20 l ) pentru turele scurte sau în rucsac mai mare (25-40l ) pentru turele care durează întreaga zi;
  • Apă – minim 2 l de apă. Eu mai iau și 2 sticle de băuturi energizante cu minerale;
  • Hrană: încercați să luați fructe, ciocolata și produse care se digeră ușor. Opinie personală: nu mâncați în momentul în care urcați – încercați dacă este posibil să așteptați până se termină ascensiunea;
  • Hartă, busolă pentru orientare în cazul în care nu mai vedeți poteca;
  • Frontale sau lanterne. Eu prefer o frontală pentru a avea mâinile libere;
  • Telefon mobil și baterii externe pentru comunicare în caz de primejdie;
  • Trusă de prim ajutor – în cazul în care vă accidentați. Este util să știți ce există în trusa respectivă și cum se folosește;
  • Protecție solară formată din pălărie, ochelari de soare și cremă de protecție. Soarele este foarte periculos la munte chiar dacă nu vă dați seama de intensitatea razelor solare;
  • Bețe de trekking – nu sunt un fan al lor dar pot să recunosc că pe anumite porțiuni de traseu sunt utile;
  • Briceag multifuncțional pentru diverse situații;

Voi completa lista în cazul în care mă voi confrunta cu probleme care necesită și alte ustensile.

Drumul până la Piatra Arsă (Șaua Cocora)

Drumul până la Piatra Arsă este destul de cunoscut. În acest moment am ajuns să știu și gropile unde sunt poziționate. Pentru cei care nu sunt familiari cu acest drum, el pleacă din Sinaia, se merge spre Târgoviște până aproape de Cota 1000 (nu se ajunge acolo) și facem dreapta.

Se merge pe serpentine, ieșim în golul alpin și dăm peste peisajele superbe din Bucegi. Dacă sunteți începători sau nu ați fost pe acest drum mergeți încet, el fiind destul de ingust în unele momente.

La șaua Dichiu (Cabana Dichiu) se ia dreapta spre cabana Piatra Arsă și se urcă în continuare până ajungeți la sfârșitul asfaltului. Nu este necesar să ajungeți la cabană, puteți să parcați în zonă și să luați drumul forestier până la Babele sau Sfinx.

Secțiune Piatra Arsă - Babele - Sfinx

Durata: 45 min - 1 oră

Marcaj:

Am ajuns la parcare, ne-am echipat și am luat-o ușor spre Babele. De data asta eram cu un grup care nu mai mersese pe trasee, primul traseu fiind cel de la Crucea Caraiman (descris anterior). Moralul si cheful de mers pe munte era ridicat. Vremea era frumoasă, condiții de precipitații în jur de 5-10%, temperatura numai bună de mers pe munte, oameni care mergeau la sală, credeam că o să bat recordul de viteză pe acest traseu.

Numai că socoteala de la început de traseu nu s-a potrivit cu faptele ulterioare.

De fiecare dată când merg pe acest traseu spun să nu luați pieptiș primul delușor care se ivește în cale, în special dacă știți că urmează un traseu lung. Noi am luat varianta ocolitoare, mers constant. Din păcate, sala și trasul de fiare nu este egal cu realizarea unor exerciții de cardio. Astfel, pe o urcare care în general se poate face fără pauză, a trebuit să facem foarte multe pauze de recuperare a suflului. Mai exact, unei persoane din grup i s-a făcut puțin rău și i s-a tăiat răsuflarea.

Și tot târăș-grăbiș așa am ajuns în dreptul telecabinei, loc unde am stat 15 minute pentru recuperare. O secțiune de traseu de 1 oră s-a transformat în 1 ora 40 minute din lipsă de antrenament. La telecabină am refăcut viteza pentru deplasare a grupului pentru a fi în ritmul care putea fi dus de cel cu probleme. Și am plecat spre Sfinx. Sfinxul ne aștepta liniștit, numai bun să fie pozat. După pozele de rigoare și o nouă pauză am înaintat pe drumul spre cabana Omu.

Secțiune Sfinx - Vârful Omu

Traseu Piatra Arsă - Vârful Omu (Cabana Omu) 2

Durată: 2 ore (se poate face și în 1 oră 30 minute)

Marcaj: bandă galbenă

Urmează secțiunea doi din autostradă. Pentru mine este un drum plictisitor, în special până la bifurcația dintre drumul de vară și drumul de iarnă. În sensul că mergi drept, mai traversezi o vale, mai o secțiune de nisip și tot așa. Ajunși la bifurcație putem vedea mai multe zone de interes din masivul Bucegi:

Colții Morarului cu traseul de alpinism

Valea Cerbului

Releul de la Coștila

Cabana ți Vârful Omu

Vârful Bucura-Dumbrava sau Vârful Ocolit

Noi am ales să mergem pe traseul de vară, fiind puțin mai ușor de parcurs, în special dacă în grup sunt persoane care nu se simt prea bine pe urcări. După ce am trecut de această porțiune prin care se ocolește muntele Obârșiei și vârful Colții Obârșiei am ajuns la Cerdacul Văii Cerbului. Aici traseul se întâlnește cu poteca venită de la Hotel Peștera pe la Cascada Obârșia Ialomiței. În fața se vede o stâncă singuratică numită Mecetul Turcesc. În apropierea acestei stânci se formează firul de apă care merge pe valea Obârșiei și se transformă ulterior, prin unirea cu alte pâraie în râul Ialomița.

Ultima parte a traseului spre cabana Omu este o urcare destul de ușoară ca și dificultate dar lunguță. Pentru persoana din grupul nostru aici a fost un nou episod de chin și coșmar.

Cum a trecut peste? Am mers încet cu opriri foarte multe. Imediat cum simțea că îl lasă picioarele i-am zis să se oprească și să se odihnească. Aveam destul de mult timp la dispoziție pentru a face astfel de opriri. Bine că am plecat de dimineață.

Într-un final am ajuns și noi la cabana Omu și ne-am odihnit 1 oră.

Cabana Omu și trasee din vârful Omu

Să spunem câteva lucruri despre Vf. Omu. Este cel mai înalt vârf din munții Bucegi având o înălțime .....aflată în dezbatere. Eu am învățat la fel cum scrie pe borna de lângă stația meteo - 2505 m. Pe cabană altitudinea este de 2507 m iar în vârful bolovanului din spatele cabanei altitudinea este de 2514 m. Teoretic, Vf Omu este al 6-lea vârf ca înălțime din România, acest lucru fiind valabil dacă luăm valoarea cea mai mare din listă.

De unde vine numele de vârful Omu?

Există mai multe legende cu privire la numele de Omu. Prima ar fi cu un cioban care s-a rătăcit pe munte și a început să blesteme pentru că nu găsea drumul. Dumnezeu l-a pedepsit și la transformat în bolovanul aflat lângă cabană

A doua legendă este legată tot de bolovanul cu pricina. Se spune că într-o anumită zi din octombrie sau noiembrie, umbra făcută de piatră seamănă cu un om

Ce vedem de la vârful Omu?

De la vârful Omu se văd următorii munți:

Pe partea vestică - Piatra Craiului, munții Leaota, munții Iezer Păpușa (în depărtare) și munții Făgăraș (dacă aveți noroc de o zi senină)

Pe partea estică vedem munții Baiului și dacă este senin munții Ciucaș

spre nord vedem drumul spre Vârful Bucșoiu iar puțin spre vest vedem drumul spre Vârful Scara și Muntele și Turnurile Țigănești.

La Sud avem Vârful Ocolit și Vârful Obârșiei

La nivel de văi avem 3 văi principale: Valea Gaura, Valea Cerbului și puțin spre sud Valea Obârșiei.

Ce trasee ajung la Vârful Omu?

Cabana Piatra Arsă (1950 m) – Cabana Babele (2200 m) – Cabana Omul (2505 m) Marcaj: bandă galbenă. Durata: 3 ore.

Poiana Văii Cerbului – Valea Cerbului – Vârful Omul (2505 m) Marcaj: bandă galbenă. Durata: 5 ore. Traseul nu este recomandat iarna.

La Prepeleac (1750 m) – Creasta Bucşoiului Mare – Vârful Bucşoiul (2492) – Vârful Omul (2505) (Poteca Friedrich Deubel) Marcaj: bandă roşie: Durata: 3 ore. Interzis iarna.

Râşnov (675 m) – Cabana Mălăieşti (1720 m) – Vârful Omul (2505 m) Marcaj: bandă albastră. Durata: 8 ore. Până la cabana Mălăieşti 5 ore.

Bran (760 m) – Poarta – Culmea Clincea – Muchia Ţigăneşti – Hornul Scării – Vârful Scara (2422 m) – Şaua Hornurilor (2315 m) – Vârful Omul (2505 m) Marcaj: bandă roşie. Durată: 7 ore. Traseul nu este recomandabil iarna.

Traseu Bran - Valea Gaura - Vârful Omu - Valea Ciubotea.. Marcaje multiple. Durata: 10-12 ore.

Bușteni (cu telecabina sau pe valea Jepilor) până la cabana Babele - apoi traseul clasic până la vârful Omu.

 Cabana Padina (1525 m) – Şaua Strunga (1909 m) – Şaua Bătrâna (2150 m) – Vârful Doamnele (2402 m) – Vârful Omul (2505 m) Marcaj: bandă roşie. Durata: 6 ore. Iarna traseul este recomandat doar turiştilor cu experienţa turelor de iarnă şi alpiniştilor.

Hotel Peştera (l610 m) – Valea Obârşiei – Vârful Omul (2505 m) Marcaj: bandă albastră. Durata: 3½ ore. Traseul este periculos iarna.

Scurt Istoric cabana Omu

Prima construcție a fost realizată în 1888 de Siebenburgischer Karpaten Verein (SKV) purtând denumirea de "Casa de piatra de la vârful Omu". Au urmat mai multe evenimente prin care cabana ia forma finală în anul 1937. Dacă doriți mai multe informații vă rog să vizitați site-ul cabanei aici.

O ultimă informație pe care vreau să o transmit este despre stația meteorologică situată aici. Acesta este cel mai înalt punct locuit permanent din România.

Traseu Piatra Arsă - Vârful Omu (Cabana Omu) 3
Cele doua trasee care merg spre Crucea Caraiman
Traseu Piatra Arsă - Vârful Omu (Cabana Omu) 4

Vârful Ocolit (Vârful Bucura Dumbravă)

La întoarcere există posibilitatea să trecem și pe la vârful Ocolit. La început ți se pare că este mai înalt decât Vârful Omu dar este o iluzie. Vârful are 2503 m încadrându-se astfel în lista de vârfuri peste 2500 m, fiind însă eclipsat de fratele mai mare din nord. De acolo se poate lua poteca până ajungem la Cerdacul Văii Cerbului.

Drumul de întoarcere pe platoul Bucegi

Durata: 3 ore (se poate realiza în 2 ore lejer)

Marcaj: bandă galbenă

Drumul plictiselii - așa l-am numit eu. Cu această ocazie a fost horror, din punct de vedere moral pentru mine. Trebuia să mergem încet și cu multe pauze. Peisaj ioc, gânduri ioc...moarte clinică.

Spre sfârșitul traseului am avut parte și de o surpriză. Știți voi cele 5% șanse de ploaie prognozate de toate site-uri posibile de pe internet. Ei bine a fost ziua în care am câștigat la loto și în ultimele 10 minute ne-a plouat binișor.

Odată tot trebuia să se întâmple. În peste 30 de ieșiri la munte realizate în decursul ultimilor 5-6 ani (de când merg pe munte) nu m-a prins niciodată ploaia. Măcar a fost bine și nu a fost potop, semănând mai mult cu o ploaie de toamnă.

De aceea, oricât de sigură ar fi prognoza meteo este bine să iei echipamentul complet pe munte. Nu știi niciodată de ce dai pe traseu.

Traseu Piatra Arsă - Vârful Omu (Cabana Omu) 5

Galerie foto

Concluzie

Traseul prezentat este un traseu ușor, indicat pentru începători și cei care descoperă muntele. Este de preferat, înainte de a merge pe munte, să faceți câteva plimbări mai lungi sau trasee pe distanță mai scurtă pentru a vă testa capacitatea de efort.

Chiar dacă pentru mine acest traseu este destul de plictisitor, în această situația muntele a dorit să îmi dea un exemplu de ce ar trebui să mergem pregătiți și să nu subestimăm vremea.

Trasee montane în munții Bucegi

Stana lui Burnei Fagaras

Traseu spre Crucea Caraiman

Traseu Crucea Caraiman
Jepii mici peisaj

Traseu Jepii Mici - Vf. Omu - Valea Cerbului

Traseu dificil Bucegi
Poiana Stanii Regale Sinaia

Traseu ușor Sinaia - Poteca Regală

Traseu ușor Sinaia
Cascada Obarsia Ialomitei si pragul stancos

Traseu Cascada Ialomiței

Traseu cascada Ialomiței

Categorii de articole de pe blog

cetatea fagaras

Obiective turistice

Vezi obiective turistice
Branduse pe Valea Sambetei 2022

Trasee turistice

Vezi trasee turistice
Zilele cetatii Targoviste

Evenimente

Vezi Evenimente