Vizită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu (Catedrala Sfânta Treime)

Catedrala Mitropolitană din Sibiu nu reprezintă, în opinia mea, un obiectiv turistic foarte cunoscut. Majoritatea turiștilor merg în special în centrul Sibiului, la muzeu, la Podul Minciunilor, în Piața Mare sau la Turnul Sfatului. Foarte puțini o iau pe străduțe laterale ca să descopere și alte secrete ale orașului. Citind felul în care a fost construită cât și alte detalii mi-am dat seama că există o anumită asemănare cu poporul român (mă refer la calități și la defecte). Să vedem ce am descoperit!

Catedrala Metropolitană din Sibiu, cu hramul Sfânta Treime, este o biserică ortodoxă construită între 1902-1906 în Sibiu, în locul unei biserici grecești din 1797-1799 care a servit până atunci drept catedrală episcopală. Înlocuim ceva vechi, cu o construcție nouă. Nimic neobișnuit în vremea aia. Mă întreb ce scandal ar fi fost în timpurile noastre.

A fost construită de mitropolitul Ioan Mețianu și proiectată de arhitecții ingineri Virgil Nagy și Joseph Kammer din Budapesta. De la inaugurare și până astăzi, clădirea este catedrala Arhiepiscopiei Sibiului și Mitropoliei Ardealului. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că inginerii au încercat să facă o copie în miniatură a Catedralei Sfintei Sofia din Constantinopol (ups...Istanbul și nu mai e catedrală e moschee).

După problemele avute de credincioșii ortodocși în secolul XVIII (distrugerea bisericilor și mănăstirilor, prigonirea lor și forțarea trecerii la greco-catolicism), la mijlocul următorului secol influența lor devenea din ce în ce mai mare în zona Sibiului. Putem spune că au fost două etape în care s-a construit biserica.

Prima etapă nu a ținut de construcția bisericii. A fost un efort prin care Andrei Șaguna a încercat să obțină locul ar putea fi construită catedrala. Primul pas a fost reprezentat de un memoriu adresat comisarului Bach de Andrei Șaguna. Apoi au început solicitările către autoritățile locale și către guvern. Prima a fost către autoritățile locale care au spus că acele terenuri au fost date guvernului. Solicitarea către guvern a fost pasată în curtea autorităților locale care acum au refuzat cererea din cauza dimensiunii prea mari a terenului. Ce să zic: exemplu birocrație românească în cel mai pur sens al cuvântului, la sfârșit de secol XIX în Imperiul Austro-Ungar.

Dacă a văzut că problema terenului nu se poate rezolva așa ușor, mitropolitul a început să strângă bani din donații pentru biserică. Și a urmat un exemplu foarte corect: primul donator a fost el însuși cu suma de 1000 de galbeni. A urmat împăratul cu încă 1000 de galbeni și alți donatori din cetățenii imperiului (din Pesta, Bucovina, Arad etc.). Ei bine donațiile acestea au durat timp de aproape 40 de ani, însă proiectul nu a fost început încă. Pe lângă teren și bani atenția a fost abătută și asupra problemei ridicării Episcopiei Ardealului la nivel de Mitropolie.

Pe mine m-au interesant în schimb alte 2 aspecte:

• o parte din banii adunați au început să fie investiți în diverse afaceri pentru a se mări suma (partea capitalistă a bisericii)
• anumite sume au fost donate de niște preoți care doreau să ........nu mai fie cercetați de biserică pentru anumite probleme. Asta mi se pare un fel de cumpărarea unui bilet de iertare a păcatelor, lucru care s-a întâmplat și în alte părți.

Ajungem în sfârșit la sfârșit de secol XIX când mitropolit ajunge Ioan Mețianu.

Construirea catedralei a început cu o .....subcomisie. Ca în orice birocrație care se respectă a fost realizată o subcomisie care să pregătească concursul pentru realizarea proiectelor de construcție a Catedralei. Ca să nu intru prea mult în detalii clădirea trebuia să fie încăpătoare (aproximativ 1800 de persoane), în stil bizantin și cu anumite turnulețe. Suma disponibilă pentru construirea bisericii - 320 000 coroane. S-a format și un juriu pentru evaluarea proiectelor format din 3 persoane Ignác Alpár, Ioan I. Pușcariu și Dominic Varo.

S-a organizat un concurs pentru proiectarea catedralei, la care au participat 31 de proiecte, majoritatea trimise de arhitecți din Ungaria și Austria, și doar patru din Ardeal, Bucovina și Regatul României. La 28 martie 1901, planul propus de Joseph Kammer și Virgil Nagy, profesori la Politehnica din Budapesta, a fost ales ca fiind cel mai bun. Proiectul se inspira din Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, dar a suferit modificări prin adăugarea a două turnuri masive la intrare, cu o înălțime de 58 m. Membrii juriului au exprimat nemulțumirea lor față de aceste turnuri care nu se potriveau cu forma stilului bisericii. A fost ceva de genul: dacă mitropolitul vrea ceva trebuie făcut. 

După cum am scris mai sus problema cea mare era terenul. De data asta au fost propuse trei locații pentru construcția bisericii, ca la sfârșit să fie construită într-o locație propusă de......mitropolit (partea 2 din ce vrea mitropolitul e lege). Astfel, terenul ales se află pe strada măcelarilor, pe locul unde se afla biserica grecească cu hramul “Schimbarea la față”.

La data de 5/18 august 1902, s-a pus piatra de temelie a catedralei, care coincide cu ziua de naștere a împăratului Francisc Iosif I. Mitropolitul a solicitat donații din partea tuturor grupurilor sociale, în funcție de capacitățile lor financiare (o nouă campanie de donație, cu banii strânși anterior nu am găsit ce s-a întâmplat). El însuși a donat 5000 de coroane, iar marele moșier basarabean Vasile Stroescu a contribuit cu 3000 de lei (mai mult de 3000 de coroane). Dr. Elie Cristea a fost trimis într-o campanie de strângere de fonduri în orașele Sighișoara, Bistrița, Cluj și Orăștie și a adunat aproape 14.000 de coroane. Clerul ardelean a donat un total de peste 150.000 de coroane, iar printre donatori s-au numărat mulți învățători, profesorul universitar Nicolae Iorga, țărani din Ardeal și Transilvania, precum și români emigrați în America. Valoarea totală a donațiilor a ajuns la peste 300.000 de coroane.

Clădirea a fost finalizată în 1904. Turlele, cupola și părțile boltite au fost construite din căpriori de fier la o fabrică din Sibiu, iar pereții interiori au fost tencuiți cu pulbere din marmură de Carrarra și var vechi de Düsseldorf. La sfârșitul anului 1904, au fost sfințite și așezate clopotele (turnate la atelierul lui Friedrich Seltenhofer din Sopron). În timpul Primului Război Mondial, armata Austro-Ungară a rechiziționat trei clopote din turnul vestic și au fost înlocuite în 1926. Curtea catedralei a fost amenajată în 1905, împrejmuită cu un grilaj din fier. Și acum să trecem la aventura numită pictarea bisericii.

În 1903, Elie Miron Cristea și Joseph Schussnig au făcut o călătorie pentru a contacta artiști, iar Consistoriul Arhidiecezan din Sibiu a anunțat un concurs pentru pictarea catedralei din Sibiu cu o sumă de 80.000 coroane. 15 concurenți, inclusiv români, germani și maghiari, au participat la concurs, dintre care trei au fost alese: Octavian Smigelschi, Iosif Bala și Sigismund Vaida-A. Szirmai. În final, Octavian Smigelschi a primit comanda de a  picta în 1904, după ce a executat o lucrare de probă impresionantă.

Exista o antipatie mutuală între Octavian Smigelschi și Elie Miron Cristea. Smigelschi l-a criticat pe Cristea pentru cunoștințele artistice insuficiente, în timp ce Cristea era reținut de faptul ca Smigelschi era practicant greco-catolic (șicane între rivali). Octavian Smigelschi, originar din satul Ludoș și fratele canonicului Victor Smigelschi, a pictat frescele din catedrala din Sibiu, reprezentând Hristos Pantocrator, cei patru evangheliști si alte imagini, folosind stilul Art Nouveau promovat de școala din Budapesta. Smigelschi a fost ajutat de prietenul sau Arthur Coulin, dar acesta a fost considerat doar un executant. Onorariul pentru aceasta lucrare a fost de 32.000 de coroane.

Un juriu de experți din 9 martie 1907, la cererea Consistoriului, format din A. G. Verona din București și Dorschlag din Sibiu, au stabilit că pictura interiorului catedralei era prea stridentă, armonia culorilor lipsea, iar cupola părea prea greoaie. Din cauza lipsei fondurilor, membrii juriului au oprit propunerea de a picta întregul interior, inclusiv sticla de la fereastră, și au apelat la pictorul Ludovic Kandler din München pentru a realiza o zugrăveală provizorie gălbuie cu motive ornamentale românești pe pereți. Academicianul Virgil Vătășianu consideră că figura Maicii Domnului din cupolă reprezintă punctul culminant al artei atinse de Smigelschi în catedrala din Sibiu.

Pictura finală a catedralei a fost realizată în perioada guvernării mitropolitului Nicolae Colan (1957-1967) prin intermediul pictorului bănățean Anastase Demian. Acesta a completat părțile nepictate deasupra altarului și în absidele laterale, dar a renunțat la această lucrare din cauza unui motiv medical. Ultimul pictor care a lucrat la catedrală a fost Iosif Keber din Târgu Jiu, care a finalizat pictura.

Complicat nu: două perioade, 3 pictori, comisii, comitete, bani pierduți (investiți), donații și toată "birocrației". Toate aceste lucruri au dus la aproximativ 100 ani de la începutul ideii până la finalizarea bisericii. Cam mult zic eu.