Cetatea Oradea - istoric, clădiri, muzeu, vizită și opinie

Cum am fost prin Oradea nu puteam să ratez o vizită la cetate. Este unul din principalele obiective turistice. Din păcate, din cauza lucrărilor din zonă, pentru a ajunge la cetate a fost mai mult o aventură (moment vizită sfârșit 2022). Întâi să vedem ce informații am descoperit despre cetate - după opinie și păreri personale.

Fără prea multă introducere putem vorbi de următoarele legende ale cetății:

• Legenda înființării cetății spune că aceasta  a fost construită pe un templu al zeului Apollo şi că aceasta era locul unde se adunau magicienii şi vrăjitorii pentru a-şi practica artele.
•  Există și varianta care spune legenda spune că cetatea a fost construită pe o insulă, în mijlocul unui lac, şi că aceasta era protejată de o hoardă de dragoni. În această legendă, dragonii erau doar o iluzie creată de către vrăjitorii din cetate pentru a-i speria pe duşmanii care încercau să o captureze.
• O altă legendă spune că cetatea era protejată de un demon care îi bântuia pe cei care încercau să intre în cetate. Acest demon era învins doar de către cei cu inima curată şi cu scop nobil.

Toate aceste legende au contribuit la fascinaţia oamenilor pentru cetatea Oradea şi la întărirea credinţei în puterea şi misterul acestei fortificaţii istorice.

Principala atracție a cetății este reprezentată de muzeul amenajat în interiorul ei.  Există mai multe expoziții prezente în acest muzeu. Le voi descrie pe scurt, urmând a completa lucrurile în cadrul secțiunii de vizită/opinie.

Expoziția unde se prezintă istoria cetății

Aici sunt prezentate cele trei faze ale construcției (romanică, gotică și renascentistă)și se explorează evoluția cetății și a clădirilor aflate în ea ( biserica, catedrala, palatul princiar). Pe lângă exponatele arheologice povestea cetății este spusă și prin intermediul unui lapidarium 

Expoziția Biserici în Palat unde sunt expuse iese descoperite în timpul cercetărilor arheologice derulate în perioada 2012-2015: fragmente de vase din secolele XI-XIII, monezi din argint, pipe, unelte medievale folosite în construcții, cahle din secolele XVI-XVIII, dar și vase din secolul al XIX-lea.

Expoziții adiacente care personal mi s-au părut la fel de interesante sunt următoarele:

• istoria fotografiei orădene/Colecția de tehnică și artă fotografică „Ștefan Toth”
• expozițiile dedicate confesiunilor din Oradea
• expoziția dedicată Primului Război Mondial și generalului Traian Moșoiu
• două expoziții dedicate perioadei comuniste (una istorică și una dedicată discotecilor din perioada 70-90)

Am ajuns și la capitolul vizită. Pentru început trebuie să vă spun că vizitarea acestui obiectiv turistic durează peste 2 ore până la .....infinit (dacă stăm și citim toate informațiile puse). Cum majoritatea oamenilor citesc pe fugă (asta dacă mai știu să citească) vom spune că timpul de vizitare se încadrează la 2-3 ore. 

Așa cum spuneam la început, în 2022 (și la cum arătau lucrările și în anii următori) pentru a ajunge la cetate trebuie să faci un ocol. Dacă ai luat-o prin parcul 1 Decembrie cel mai ușor e să o iei prin dreapta lucrărilor. Ajungând la cetate, făcut câteva poze la interior și am intrat. Interiorul cetății arată destul de asemănător cu cetatea din Târgu Mureș (cel puțin la nivelul arhitecturii). În afara muzeului erau niște panouri cu informații despre BNR. Am trecut destul de repede peste ele și am intrat în muzeu, Prețul mi se pare echitabil pentru ceea ce vedem.

Ca de fiecare dată când intru într-un obiectiv turistic și aici am intrat entuziasmat. Doream să descopăr ce poate oferi un muzeu într-o cetate. Ce am descoperit spre surprinderea mea este că poate oferi multe obiecte și experiențe.

Pentru început am intrat la o secțiune în care erau prezentate invențiile lui Leonardo da Vinci. Expoziție interesantă care cred că ar atrage mulți copii (avioane, vehicule de luptă, schițe etc.)

După aceea am trecut la partea cea mai plictisitoare din punctul meu de vedere: descrierea vieții în cetate și prezentarea evenimentelor. Plictisitoare din cauza faptului ca era foarte mult scris. Am observat interesul acordat de muzeu pentru a face lucrurile cât mai atractive dar dacă doream să citesc atât de multe informații luam o carte. Au existat însă 2 mari excepții: jocul de țintar și machete de puzzle.

Să le luăm pe rând. Țintarul era un joc pe care îl jucam în copilărie cu prietenii folosind o foaie de hârtie desenată și boabe de fasole. Ceea ce s-a întâmplat și aici - nu cred că am fost așa de entuziasmat de foarte mult timp cu privire la un joc din copilărie. Cum soția mea nu prea știa cum se joacă (pe unde a copilărit ea nu a avut acest joc) am făcut o pauză și am jucat câteva partide. Cât timp am jucat mi-au trecut imagini din copilărie prin fața ochilor. Vreau să mulțumesc doamnei de acolo care mi-a atras atenția asupra jocului. Din plictiseală cred că îl ratam.

La puzzle iar mi s-a părut un lucru interesant. Erau diverse modele de puzzle cu cetatea (tu fiind constructorul lui Matei Corvin). Cum în timpul unei vizite nu prea stă nimeni să facă un puzzle complet acolo era vorba de munca în echipă a vizitatorilor: se vedea imaginea, se punea o piesă și se trecea mai departe (sau cel puțin așa îmi place mie să cred).

Am trecut apoi la secțiunea de intrare a trupelor române în primul război mondial. Spre deosebire de partea medievală aici consider că nu erau destule informații. Nu sunt atât de pasionat de Primul Război Mondial dar aici am citit tot. Pe un panou cu informații scria următorul citat "Ungurii îmbrățișează și sărută pe românit, iar primarul ungur al orașului" îl primește pe Traian Moșoiu în Palatul Primăriei Oradea. Interesant nu?

Facem o scurtă trecere și prin expoziția de minerale, unde în câteva săli sunt prezentate diverse mostre de roci și alte minerale. Destul de repede trecem și prin expoziția de machete cu clădirile orașului. O expoziție interesantă unde se vede grija pentru detalii în realizarea machetelor. Și ajungem la Expoziția de Fotografie. Aici am găsit camere din perioada războiului, diverse instrumente pentru prelucrarea fotografiilor, microscoape și alte obiecte de acest gen.

Și cum numărul de expoziții a început să mă deruteze trecem la expoziția dedicată confesiunilor unde am avut din nou mult de ....citit. Din păcate răbdarea mea a început să clacheze. Dacă mă întrebați ceva din ce e scris pe acolo la câteva luni distanță voi avea o foaie albă în creier. Prea multe informații strică la un moment dat.

Dacă aș spune că ne apropie de final aș cam minți. Pe lista expozițiilor se adăuga un studio de televiziune din perioada comunistă și o discotecă cam din aceeași perioadă. La discotecă mi s-a părut destul de interesantă ideea, mai ales dacă se dorește descoperirea și a altor genuri de muzică sau atmosfera acelei perioade.

Ne întoarcem la partea istorică a cetății și vizităm ruinele fostei biserici cât și anumite obiecte arheologice descoperite în cetatea Oradea. Cel mai interesant în schimb mi s-a părut Sala cu Grifoni. Ce mi-aș dori să fiu măcar o musculiță în vremea aia și să merg în toate sălile din palat. Dacă acum mi se pare o operă de artă atunci cred că nu aveam cuvinte. În această sală sunt reprezentate mai multe animale (unele reale, altele produse ale imaginației). Se presupune că fiecare animal face referire la una din virtuțile apreciate în acea epocă (tenacitate, forță, agerime, puritate etc.). 

Mai trebuie să spun ceva. În camera cu pricina era un domn muzeograf, care abia aștepta să i se pună întrebări. Am stat de vorbă aproximativ 20 minute, ne-a explicat etapele de construcție, ce am mai putea vizita în Oradea, am vorbit despre domnitori și importanța lor, arhitectură și simbolistică etc. 

Un mic sfat: Dacă vedeți muzeografi și nu înțelegeți ceva puneți întrebări. S-ar putea să dați peste o mină de aur așa cum era acel domn.

Am ajuns și la ultima parte a vizitei, în speță la o expoziție interactivă cu obiecte și meserii din Evul Mediu. Mai exact am văzut o moară de vânt pentru măcinarea grâului, o moară de apă, un ciocan al unui fierar, reprezentarea unei fortărețe, o elice interesantă, o armură și un tun mai special. Toate aveau efecte sonore și vizuale (sunet și lumină).

Am sfârșit vizita cu o sperietură. Când treceam pe lângă un minidragon, acesta ș-a activat și a scos un sunet ciudat, discutabil la nivel de ce ar trebui să reprezinte. Cei de acolo spuneau le spuneau copiilor că acela este sunetul dragonului, mie mi s-a părut un sunet de lup mai ciudat.

Nu știu cum era cetatea acum câteva secole dar astăzi pot spune că este un loc care merită să fie vizitat. Trebuie doar să vă înarmați cu răbdare și să aveți și puțin noroc. Cele mai bune momente din cadrul vizitei au fost ca urmare a interacțiunii cu muzeografii.