Obiective turistice din orașul Bistrița

de văzut într-o seară

Mergem pe strada Liviu Rebreanu, o strada pitorească și plină de terase. Chiar dacă era în timpul săptămânii, terasele erau destul de aglomerate.

Ajungem aproape de biserică. Până la biserică o să povestesc pe scurt despre două obiective care nu prea ies în evidență: casa Ion Zidaru (Andreas Beuchel) și statuia lui Alexandru Roșu.

Casa Ion Zidaru are o poveste interesantă. A fost construită în jurul anului 1500 și este un monument de arhitectură important din orașul Bistrița deoarece aparține stilului gotic târziu cu elemente renascentiste. Povestea casei este destul de tragică: casa este cumpărată de Andreas Beuchel care îl avea ca rival pe Thomas Werner (rivalitate pentru minele din Rodna). Werner, care era rival și al lui Petru Rareș după ce ajunge primar, îl acuză de înaltă trădare pe Beuchel și pune să fie executat. Casa este vândută la licitație și până la urmă ajunge la un anume Ioan Zidarul. Dar de unde avea Ion banii? Ion era zidarul responsabil de construirea unei biserici mari la Roman. Petru Rareș îi dăduse banii și nea Ion fugise cu ei în Transilvania când Petru Rareș a fost scos de la domnie. Dar Petru Rareș revine la domnie și vrea să continue construirea bisericii, numai că nea Ion nu vrea să se mai ducă. Primarul, care avea și ceva interese prin Moldova nu dorește să îl adăpostească pe nea Ion, în consecință, acesta fuge la Sibiu. După lungi procese, casa este vândută de către urmașii lui Petru Rareș și își pierde interesul.

De ce am spus această poveste? Pentru că vreau să demonstrez că vorba „interesul poartă fesul ” este destul de veche și nu se aplică doar la români.

Vis-a-vis de casă se află o mică statuie a lui Alexandru Roșu, cel care este considerat primul fotograf român din Bistrița și unul din fotografii apreciați de Nicolae Iorga.

Dacă tot vorbim de oameni, în apropiere erau niște panouri foarte interesante. Muzeul din Bistrița a avut o idee interesantă în opinia mea: să prezinte orașul în timpul Primului Război Mondial dar și o parte din locuitorii importanți ai orașului. O parte de istorie care în general este uitată. Pentru această acțiune: jos pălăria.

În sfârșit ajungem la Biserica Evanghelică din Bistrița care era …..în renovare. Am eu talentul nativ de a merge la obiectivele turistice aflate în renovare. Acum să povestesc puțin despre biserică. Este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la stilul renascentist. Acest lucru se datorează multiplelor lucrări care au schimbat biserica după data în care a început construcția ei. Ca să înțelegeți: biserica a început să fie construită la mij. sec XIV, iar data finalizării a fost aproximativ 200 de ani mai târziu, în 1564.

În această perioadă biserica trece prin următoarele stiluri: stilul de bazilică romanică, stilul de bazilică gotică, biserică hală în stil gotic, adăugare de elemente renascentiste.

Turnul pe care îl vedeți a avut inițial rol de observație și apărare și nu aparținea bisericii. El a ars de câteva ori, ultima oară fiind în 2008. Povestea despre înălțimea turnului este interesantă. Turnul are 75 de m înălțime și este cel mai înalt turn medieval din România. După ce a fost construit, vestea a ajuns până la Sibiu. Auzind că cel mai înalt turn este la Bistrița, sibienii au mers acolo pentru a măsura înălțimea astfel încât să facă un turn mai înalt în Sibiu. Au luat o sfoară și au măsurat, apoi au plecat la un chef cu tot cu sfoară. Hangiul la care au mers să bea vin a auzit că vor să facă un turn mai înalt și a zis să le facă o surpriză. Când sibienii erau în lumea viselor, hangiul a tăiat câțiva metri din sfoara cu care au măsurat înălțimea. Ajung oamenii la Sibiu, se pun pe construit, mai pun 1-2 m de siguranță și gata, zic că au făcut cel mai înalt turn. Numai că visul a fost spulberat imediat după ce au pus acoperișul. Asta e, dacă bei prea mult ai un …turn mai mic.

Vis-a-vis se află ansamblul Sugălete (șirul Sugălete). Este un ansamblu construit între 1480 și 1550. Ceea ce este specific acestor case medievale de stil renascentist este faptul că ele se sprijină pe 21 de stâlpi care dau o formă specială ansamblului. Aici se desfășura în perioada medievală activitatea comercială (la parter), iar la etaj locuiau persoane influente din oraș. Știți că eu am tendința să găsesc neconcordanțe în afirmații. Se spune că ansamblul are o afinitate pentru numărul 13: în sensul că sunt 13 case și numărătoarea începe de la numărul 13. Problema la această afirmație este că la Direcția Județeană pentru Cultură din Bistrița sunt afișate 12 case, nu 13 (și pe wikipedia la fel). Până la urmă câte case sunt?

Pe lângă se află o stradă pietonală destul de interesantă dar și un alt obiectiv turistic important al orașului – Casa Argintarului. Și această clădire este în stil renascentist fiind refăcută (clădirea exista de mai mult timp) de către arhitectul Petrus Italus, cel care a lucrat și la Biserica Evanghelică.

Nu știu care a fost treaba cu Iorga dar se pare că istoricul a avut o anumită influență asupra orașului. El a fost cel care a salvat casa de la demolare în perioada interbelică. În prezent, în Casa Argintarului se organizează expoziții de pictură. Era să uit. Denumirea vine de la cele 2 cupe sculptate în arcul ferestrei de la parter. Acestea reprezentau simbolul breslei aurarilor, breaslă foarte dezvoltată în Bistrița medievală.